Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘teoria jocului’

Highlight: Roberto Quaglia, 16.00-19.30 Intr-o limba romana din ce in ce mai cursiva, Roberto si-a inceput conferinta cu o analiza despre imagine si manipulare in mass-media, despre romanii din Italia – cum sunt ei perceputi acolo si de ce. Subiectul a venit la cererea salii si risca sa devina incomod daca nu am fi avut in fata un om cu adevarat priceput in ale argumentarii si diplomatiei. “Intelectualii sunt de alta parere. De asta eu ma aflu aici, si nu acolo” a glumit Roberto care, de multi ani, are mai multe tari de adoptie, printre care si a noastra.
Trecand peste glumitele cu Berlusconi si scandalul in care a fost “lucrat” de serviciile secrete adverse, Roberto a analizat putin paradoxul prin care gripa aviara a “devenit” porcina intr-un timp record si intr-un mod cat se poate de suspect. La intrebarea ce e cu gripa caineasca despre care aparusera stiri de cateva zile, Roberto a afirmat surprins ca nu este la curent, dar scrisese ceva in cartea sa 11 septembrie – Mitul. “Cineva te citeste si se inspira din cartile tale!”, a venit replica din sala, dar scriitorul italian a preferat sa explice doar cu o gluma modul in care analizele sale se dovedesc in timp adevarate premonitii.

Roberto Quaglia

Roberto Quaglia

Partea a doua a conferintei a fost dedicata temei pentru care a fost invitat la Olanesti: introducere in teoria jocului. Dupa o scurta definire interactiva a jocului (ocazie cu care Alex ne-a oferit perla “sahul este un joc pentru dezvoltarea creierului, tablele pentru incheietura mainii ”) am aflat ca exista jocuri finite si infinite, cu finalitate inchisa sau deschisa spre mai multe probabilitati. Expunerea are la baza Gandirea stocastica, carte aparuta in 2004 la Nemira sub ingrijirea lui Vlad T. Popescu, aflat si el printre cei care l-au audiat sambata pe Roberto.
Concluzie aleasa subiectiv din tot discursul: jocurile finite pot fi plictisitoare, jocurile infinite si imprevizibile ii pot face pe oameni mai fericiti. 🙂
De la 20,30 Inchiderea festiva ne-a prilejuit din nou intalnirea in plen cu participantii taberei. Diplomele au venit odata cu anuntul ca in primavara la editia a V-a se va incearca aducerea lui Patrick Ziegler sau Don Beckett. Totodata, Vlad a solicitat participantilor sa-si exprime pe e-mail (reiki.sfat@gmail.com sau camera306@yahoo.com) opiniile cu privire la cea de-a patra editie a taberei, ocazie cu care a lansat si un nou concurs (de creativitate+ obiectivitate) ce are ca premiu un clopotel tibetan.

Poze, autografe, pupici, love you… love you too, voi cand plecati?, da-mi ID-ul tau, ne vedem in Bucuresti… cand mai tineti seminarii?… cu ce plecati maine?…

Read Full Post »