Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘fun’ Category

Avem o veste noua pentru tabara 9!

Daca pana acum am vorbit cu Roberto Quaglia, in editiile trecute, despre joc si joaca, acum aducem lucrurile in realitatea imediata – Concursul Taberei ! Vor fi probe interactive si amuzante atat din zona Reiki, cat si de dupa frontiere. Bineinteles, pe castigatori ii asteapta premii 🙂

Semnat,

Karmele jocului din aceasta editie

Read Full Post »

Si ne-am intors.

Si a fost atat de plin si de frumos si de toate cele, incat nu am mai apucat sa scriu nimic, desi imi propusesem asta de la inceput. Din ce imi amintesc, pot mentiona urmatoarele: Alex s-a intors la Tai Chi, zi de zi. Fetele au trecut in fata, pe rand, si au facut singure miscarile cap-coada. Don Beckett ne-a oferit o mostra de Johrei :). Cu Vlad T. Popescu am discutat despre protocolul de terapie si despre gradul de fuga din fata lectiilor de invatat. Cu Mihai Petrea am vorbit despre timp, viitor si conduita personala. Asta in teorie. Practic, am asistat la o serie de momente comice si absolut naturale, venite din partea publicului, astfel incat la finalul prelegerii radeam cu totii cu lacrimi. Cu Roberto Quaglia am vorbit despre viitor intr-un alt mod, despre teoria jocului si despre orice subiect a ajuns in discutie. Cu Georgeta Popescu am facut meditatii, teste si am aflat chestii despre noi. Extremele noastre in diverse campuri, atitudinea fata de timp si cum ni-l ocupam in mod intentionat. O parte din noi au mers la Ramnicu Valcea, la lansarea cartii lui Don Beckett si apoi la plimbare prin mall, la inghetata. Am ajuns din nou la coloana. Pe acelasi drum, facut de atatea ori, cu alti oameni, insa mereu nou. Am stat la rau, unde in albia care era seaca anul trecut, acum curgeau suvoaie de apa albastru-smarald. Poate asa e si drumul nostru; la inceput secat si uscat, dar dupa o vreme devine plin. Noi suntem cei care il umplem, fara sa ne dam seama macar. Pe malul raului, un foc facut de fete. Uniune intre foc, apa si pamant, la fel ca in Johrei-ul lui Don. Nicu Gecse ne-a aratat simboluri solare, ne-a invatat cate ceva din japoneza si ne-a facut niste acordaje faine de tot. Si am avut un gratar in loc de incheiere. Si multe, multe poze. O atmosfera incredibila; parca de la o tabara la alta e tot mai bine. Iar editia asta le-a intrecut pe toate.

Si aici, poze alandala, pe care mi-e lene sa le inserez in text.

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Deschiderea taberei s-a facut pe particele, pe masura ce soseau oamenii de la Premier, unde probabil am initiat cuptoarele cu foamea noastra.

Tiramisu a fost verificat si dat mai departe. E standard, se aproba 🙂

Se pare ca exista ceva schimbari. Nu se mai chiuleste. Ba chiar oamenii sunt punctuali, ca sa nu mai zic de faptul ca jumatate de tabara a fost in picioare la ora 8 pentru Tai Chi. Sincer, cred ca asta e recordul absolut de prezenta din toate editiile de pana acum :)) Si avem promisiuni si de la multi dintre cei care au dormit in continuare ca maine ni se vor alatura. Iar faptul ca Alex a fost convins sa alerge si sa faca Tai Chi a fost cu adevarat cu adevarat una din minunile taberei. 😛

Avem si un om care se ocupa cu transcripturile, Andreea, asa ca nu mai avem cum sa ramanem in urma cu traducerea, iar greselile nu se mai fac. S-a rezolvat karma cu tradusul!  :))

Ce nu s-a schimbat e modul in care se creeaza legaturi intre oameni – usor si rapid, de parca ne-am cunoaste de o mie de ani. Ah, si avem un sport nou – tenisul de masa – datorita lui Dorian, care fiind atat de pasionat, ne-a fascinat si pe noi :))

Read Full Post »

Fetele astea nu au idee cate poze le-am facut

Fetele astea nu au idee cate poze le-am facut...

In ziua noastra libera, dupa cum e relatat si in postul de mai jos, participantii s-au impartit in trei – eu am mers cu partea spirituala, adica in tur de manastiri, ca sa fiu sigura ca avem de povestit din toate partile taberei 🙂

Dupa ce am reusit sa organizam oamenii, masinile si programul, am pornit spre Bistrita, unde, dupa ce am trecut pe la moaste, iar unii din noi au lasat acatiste si ce se mai lasa, am incercat sa ajungem la pestera Sf. Grigorie Decapolitul, aflata la vreo 20 min de mers.

Alta poza furata

Alta poza furata

Drumul a fost superb, nu stiu daca asta se datoreaza unei perioade prea mari in care nu am vazut decat blocuri si strazi gri, insa nu am fost singura care l-a apreciat astfel. Ne-am oprit de cateva ori pentru a face poze ca nu cumva sa imi scape ceva (din fericire, multi au fost incantati sa imi pozeze) :))

 

Alex si fotograful taberei :)

Alex si fotograful taberei 🙂

Trebuie sa recunosc aici ca Alex a stat cuminte la poze, pana mi-am facut damblaua, apreciez 😀

In final, ajungem la pestera, insa era inchisa.

You shall not pass! (adaptat din LOTR, da)

You shall not pass! (adaptat din LOTR, da)

 In orice caz, drumul a meritat din plin. Ca de obicei, la plecarea din manastire, mi s-a facut dor de anumiti oameni, asa ca i-am sunat (probabil s-au obisnuit, fac asta de fiecare data cand ajung la Bistrita). Deci daca stiti ca nu ati mai vorbit de mult timp cu oameni care conteaza si nu stiti cum s-o dregeti, mergeti aici si veti avea un pretext bun sa ii sunati :))A doua oprire a fost la Horezu, unde pe langa atmosfera spirituala, atentia mi-a fost atrasa de 2 elemente materiale si minunate. 2 motociclete imense, ale unor turisti cehi, carora le-am cerut voie sa le fac poze.

Un moment fericit

Un moment fericit

O fi fost ziua mea norocoasa, nu stiu, cert e ca unul din cehi mi-a cerut sa ii fac poze in timp ce se echipa, deci am avut si motocicleta si motociclist.

Aici grupuletzul nostru s-a micsorat si cei ce au mai ramas au pornit spre…

Manastirea Dintr-un Lemn – un loc fermecator, unde am vazut Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului (impresionanta atat prin dimensiunile sale, cat si prin energia care se simtea acolo) si am stat la stejarii seculari. Din pacate, unul dintre ei a fost taiat, iar altul a fost rupt, asa ca se pare ca a ramas un singur stejar secular acolo. Ne-am pozat repede cu el, ca cine stie ce se mai intampla cu el pana revenim…

Grupuletzul

Grupuletzul

In timp ce unii dintre noi vizitau biserica micuta dintr-un lemn, altii s-au decis sa se impamanteze si sa se conecteze mai bine la energia naturii, asa ca ne-am descaltat si am pornit in plimbare pe acolo. Dupa cativa pasi destul de chinuiti (ca deh, in parcurile din oras nu avem voie sa calcam pe iarba, asa ca aveam antrenament zero), vedem un mar si, evident, intr-un mod biblic sau nu, ni se face pofta. Am incercat sa convingem merele sa cada, insa nu am avut succes, asa ca cineva a decis sa se urce in pom.
Chiar ca fructul interzis...Nici asta nu a mers, norocul nostru a fost ca ne-a vazut un om dintre cei ce munceau mai jos, la chilii, si ne-a aruncat o prajina. Am pornit spre ea, cu mers chinuit cu tot, dupa care am avut parte de un dialog memorabil:
Omul: Dar de ce mergeti asa?
Noi: Ne-am descaltat…
Omul: Aaaa, sunteti de la oras.
Dupa care a venit sa ne ajute cu merele, in timp ce noi ne uitam cu ochii cat farfuriile la el, avand in minte schimbul recent de replici care avuse loc.
Yeti a fost prima care a convins vitelul

Yeti a fost prima care a convins vitelul

La iesire, am mers sa urmarim vacile si viteii aflati in grija a doua maicute, poate doar-doar ne-or lasa sa le mangaiem. Cativa dintre noi am avut succes si am reusit sa punem mana pe vitei, inainte sa o rupa la fuga :))

Ultimul loc in care am ajuns a fost schitul Iezer, unde am stat la moastele Sfantului Cuvios Antonie de la Iezer, iar apoi am iesit la rau sa mai stam putin in natura.

Nimeni din grupuletzul nostru nu s-a aruncat aici

Nimeni din grupuletzul nostru nu s-a aruncat aici

 

 Pe langa faptul ca mi-a facut placere sa povestesc ziua drumului spre manastiri, sper ca detaliile oferite sa dezlege misterul intarzierii noastre :))

P.S.: Daca tot nu va ies calculele, mai puneti 20 minute la Boromir, de unde am luat un Tiramisu excelent si multe alte chestii delicioase. 🙂

Read Full Post »

Castigatorul marelui premiu al concursului la editia a 3-a a taberei

 

Atingerea ingerilor

By Ion

A fost odata un cioban care se numea Ion. La inceputul unei ierni, dupa ce a coborat cu oile de pe munte, a constatat cu tristete ca unul dintre cainii lui de incredere lipsea. Fiind un om cu suflet bun, si-a lasat oile in grija familiei si, ignorand vremea potrivnica, s-a intors pe munte in cautarea cainelui sau. Ajuns sus, si-a gasit cainele, care avea un picior rupt si era ascuns la adapost in spatele unei stanci. Fiind obosit, Ion s-a gandit ca ar fi mai bine sa mai astepte si el acolo, la acel adapost, sperand ca in ziua urmatoarea vremea va fi mai buna, iar coborarea, avand si cainele in brate, ii va fi mai usoara. Insa zilele treceau, viscolul era tot mai puternic, zadarnicind orice speranta de-a lui Ion de a cobori in sat. I-a legat cainelui piciorul bolnav si, fiind un om cu credinta in Dumnezeu, a inceput sa se roage neincetat, totodata si pentru a mai uita de foame si de frig. Zilele treceau, una dupa alta, vremea continua sa fie tot mai rea, iar Ion era tot mai slabit. In seara celei de-a douazeci si una zi, simtindu-se la capatul puterilor, Ion a mai rostit o rugaciune si a adormit alaturi de cainele sau care abia mai respira. In acea noapte, a avut un vis foarte puternic in care a venit un inger care, fara sa spuna nimic, s-a aplecat asupra lui, punandu-si cu blandete palmele stralucitoare pe capul lui Ion. Cat timp au stat astfel, lui Ion i s-au perindat prin fata ochilor o multime de simboluri si forme, dar Ion, fiind un om simplu, a retinut doar trei dintre acestea. Dimineata l-a gasit pe Ion complet schimbat. Desi cu o seara inainte era la capatul puterilor, acum se simtea foarte bine si gata sa coboare in sat. Uimit peste masura de visul avut si de starea buna in care se afla, a incercat sa ii faca si el cainelui sau ceea ce ingerul ii facuse lui in vis. De fapt, nici nu era sigur daca a fost un vis sau altceva. Si-a asezat si el palmele pe capul cainelui cu gandul la simbolurile pe care si le mai amintea. Dupa cateva minute, cainele s-a ridicat, latrand cu veselie si gata de drum. In drumul lor catre sat, au dat de o vrabiuta care zacea mai mult moarta decat vie, intr-un petec de iarba neatins de zapada. Milostiv din fire, Ion a luat vrabiuta si tinand-o intre palme, au continuat drumul catre sat. Dupa cateva minute de mers, Ion a simtit miscari intre palme, iar cand le-a deschis, vrabiuta si-a luat zborul, ciripind vesela.

Ajuns in sat, Ion a povestit tuturor miracolul petrecut pe munte. Pentru a nu fi uitate, Ion a desenat si apoi denumit simbolurile aratate de catre ingerul din vis. Astfel a devenit cunoscut simbolul prin care Ion primea acces la puterea lui Dumnezeu, sub numele “PD” (Puterea lui Dumnezeu). Pe parcursul demonstratiilor facute de Ion, a observat ca anumiti oameni nu sunt suficient de deschisi pentru a primi puterea lui Dumnezeu prin intermediul lui Ion sau poate ca ar fi fost, dar la distanta. Atunci si-a mai amintit doua simboluri, unul pe care l-a numit “DSD” (Deschiderea sufletului catre Dumnezeu) si “SDTD” (Sunt deasupra timpului si a distantei). Multi dintre oamenii care au asistat la faptele de vindecare savarsite de Ion, l-au rugat sa-i invete si pe ei, si astfel miracolul petrecut pe acel munte a supravietuit pana astazi si, imbratisandu-l, ne facem calea mult mai usoara.

Simbolurile vazute de Ion

Simbolurile vazute de Ion

Mihai Petrea

Read Full Post »

PuRai

PURAI, REIKI-ul autohton – de la Nona citire

PuRai este un sistem de „terapia pumnului aducătoare de lumină sub formă de stele verzi“ Terapia este eficientă, simplă, accesibilă oricărui bărbat român indiferent de vârstă, studii sau apartenenţă socială. Cum în ţară există numeroase şcoli şi foarte mulţi maeştri de la care se poate primi iniţierea/acordajul (absolut obligatorie pentru practicarea PuRai, indiferent de nivelul de „performanţă“ către care se tinde), prezenţa acestui sistem de terapie şi cunoaştere în bagajul celui care doreşte să-şi trateze sufletul şi să-şi apere trupul este necesară.

Denumirea de PuRai asociază prima silabă a substantivului pumn cu substantivul rai rămânând veşnic fideli principiului românesc conform căruia „bătaia este ruptă din Rai”.

Precum multe alte calităţi şi înzestrări naturale, capacitatea românului de a primi impulsuri de la Dumnezeu care „Nu bate cu parul” şi de a le transmite ,prin „altoire”, nevestei, copiilor şi altor nevolnici, s-a redus în timp, mai ales în vremurile când bărbaţii maturi piereau în luptele cu turcii şi tătarii iar femeile preluaseră conducerea obştilor rămase la vatră.

Fondatorul PuRai-ului aşa cum îl ştim până astăzi, este ION PLUGARUL care a trăit pe meleagurile moldave la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Acest vajnic răzeş a încercat să redea capacitatea de educare, vindecare spirituală, apărare şi dominaţie cuvenită bărbaţilor adevăraţi.

Pornind de la tradiţia biblică potrivit căreia Moise nu se despărţea de toiagul său iar Sfântul Ilie vindeca relele folosind biciul de foc şi ţinând cont şi de tradiţia orală la care avea acces, apoi trecând printr-o proprie experienţă mistică în postul de 40 de zile, ION PLUGARUL a atins nivelul de cunoaştere şi de evoluţie personală necesar pentru a vedea răspunsul la întrebările sale.

A început prin a aplica celor nevolnici proceduri energetice specifice cum ar fi: pumnul în gură; şutul în dos şi croitul pe spinare. Pentru echilibrarea energetică ION PLUGARUL utiliza mai întâi măsurători radiestezice cu băţul pe spinarea păcătoşilor ce trebuiau vindecaţi de lene, obrăznicie, furăciuni şi altele asemenea. A pornit apoi cu traista după gât, cu un băţ într-o mână şi căciula pe urechi să mediatizeze principiile PuRai

“Nu fiţi ingrijoraţi
Nu fiţi supăraţi; Doar cei tari sunt respectaţi”

Cu aceste „afirmaţii“ sau principii PuRai îşi începe ziua simplul practicant sau maestrul.

Răspândit azi atât în România cât şi în alte ţări civilizate, cu inevitabile modernizări şi variaţiuni pe aceeaşi temă, PuRai este accesibil oricui doreşte să-i cunoască şi să-i aplice principiile.

Simbolurile PuRai, ca şi informaţiile necesare pentru activarea lor, i-au fost revelate răzeşului nostru într-o toamnă târzie, după degustarea a 5 ocale de tulburel. În acest fel a fost redescoperită şi a redevenit accesibilă o antică metodă de vindecare, care nu face altceva decât să lumineze câmpul vizual al pacientului care începe să vadă stele verzi, după care fuge mâncând pământul optimizându-i-se instantaneu calităţile de maratonist simultan cu diversificarea dietei alimentare.

După fiecare iniţiere, urmează o perioadă de criză de vindecare, cu o durată de câteva zile, în care practicantul trebuie să-şi facă autotratament zilnic cu comprese reci şi să practice un regim de viaţă cât mai echilibrat şi cu un meniu lacto-vegetarian în cazul în care tratamentul s-a terminat cu pierderea dinţilor din faţă.

Simbolurile PuRai-ului autohton sunt:

Ciu Ciu Iei: simbolul puterii – sau „ O să-ţi dau de-aici!“ Concentrează şi amplifică energia celui căruia îi dă mâna să facă semnul respectiv către neiniţiaţi.

Hai Sic Tir: simbolul mental-emoţional – „ Turcul şi românul sunt împreună“ Deschide gâlceava şi dimensiunea conflictului

Tu Ţi .. Mă Ti: simbolul de distanţă – „Fără trecut, prezent sau viitor“ Permite transmiterea energiilor atât către cei prezenţi cât şi către antecesori.

Dă Tu Întâi sau Iai Maul este simbolul iluminării folosit in toate sistemele PuRai. Este simbolul Sursei Supreme de înţelepciune. Este uneori tradus ca “Marea Iluminare”. Utilizarea acestui simbol asigură supremaţia practicantului şi eliminarea tuturor energiilor negative.

Simbolul Dă Tu Întâi poate fi folosit in combinatie cu toate simbolurile cunoscute.

***

Cele prezentate mai sus, ca şi experienţa practică a celor prezenţi, conduc, după umila mea părere, la concluzia că cei care doresc sănătate şi împlinire spirituală, dar şi clarviziune, contact cu ghizi spirituali, tehnici de luptă şi de protecţie şi utilizarea puterii minţii trebuie să uite de PuRai-ul autohton şi să urmeze, neabătut, REIKI-ul tradiţional.

 

 

Read Full Post »