Fetele astea nu au idee cate poze le-am facut...
In ziua noastra libera, dupa cum e relatat si in postul de mai jos, participantii s-au impartit in trei – eu am mers cu partea spirituala, adica in tur de manastiri, ca sa fiu sigura ca avem de povestit din toate partile taberei 
Dupa ce am reusit sa organizam oamenii, masinile si programul, am pornit spre Bistrita, unde, dupa ce am trecut pe la moaste, iar unii din noi au lasat acatiste si ce se mai lasa, am incercat sa ajungem la pestera Sf. Grigorie Decapolitul, aflata la vreo 20 min de mers.
Alta poza furata
Drumul a fost superb, nu stiu daca asta se datoreaza unei perioade prea mari in care nu am vazut decat blocuri si strazi gri, insa nu am fost singura care l-a apreciat astfel. Ne-am oprit de cateva ori pentru a face poze ca nu cumva sa imi scape ceva (din fericire, multi au fost incantati sa imi pozeze) :))
Alex si fotograful taberei
Trebuie sa recunosc aici ca Alex a stat cuminte la poze, pana mi-am facut damblaua, apreciez :D
In final, ajungem la pestera, insa era inchisa.
You shall not pass! (adaptat din LOTR, da)
In orice caz, drumul a meritat din plin. Ca de obicei, la plecarea din manastire, mi s-a facut dor de anumiti oameni, asa ca i-am sunat (probabil s-au obisnuit, fac asta de fiecare data cand ajung la Bistrita). Deci daca stiti ca nu ati mai vorbit de mult timp cu oameni care conteaza si nu stiti cum s-o dregeti, mergeti aici si veti avea un pretext bun sa ii sunati )A doua oprire a fost la Horezu, unde pe langa atmosfera spirituala, atentia mi-a fost atrasa de 2 elemente materiale si minunate. 2 motociclete imense, ale unor turisti cehi, carora le-am cerut voie sa le fac poze.
Un moment fericit
O fi fost ziua mea norocoasa, nu stiu, cert e ca unul din cehi mi-a cerut sa ii fac poze in timp ce se echipa, deci am avut si motocicleta si motociclist.
Aici grupuletzul nostru s-a micsorat si cei ce au mai ramas au pornit spre…
Manastirea Dintr-un Lemn – un loc fermecator, unde am vazut Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului (impresionanta atat prin dimensiunile sale, cat si prin energia care se simtea acolo) si am stat la stejarii seculari. Din pacate, unul dintre ei a fost taiat, iar altul a fost rupt, asa ca se pare ca a ramas un singur stejar secular acolo. Ne-am pozat repede cu el, ca cine stie ce se mai intampla cu el pana revenim…
Grupuletzul
Nici asta nu a mers, norocul nostru a fost ca ne-a vazut un om dintre cei ce munceau mai jos, la chilii, si ne-a aruncat o prajina. Am pornit spre ea, cu mers chinuit cu tot, dupa care am avut parte de un dialog memorabil:Omul: Dar de ce mergeti asa?
Noi: Ne-am descaltat…
Omul: Aaaa, sunteti de la oras.
Dupa care a venit sa ne ajute cu merele, in timp ce noi ne uitam cu ochii cat farfuriile la el, avand in minte schimbul recent de replici care avuse loc.
Yeti a fost prima care a convins vitelul
La iesire, am mers sa urmarim vacile si viteii aflati in grija a doua maicute, poate doar-doar ne-or lasa sa le mangaiem. Cativa dintre noi am avut succes si am reusit sa punem mana pe vitei, inainte sa o rupa la fuga )
Ultimul loc in care am ajuns a fost schitul Iezer, unde am stat la moastele Sfantului Cuvios Antonie de la Iezer, iar apoi am iesit la rau sa mai stam putin in natura.
Nimeni din grupuletzul nostru nu s-a aruncat aici
Pe langa faptul ca mi-a facut placere sa povestesc ziua drumului spre manastiri, sper ca detaliile oferite sa dezlege misterul intarzierii noastre )
P.S.: Daca tot nu va ies calculele, mai puneti 20 minute la Boromir, de unde am luat un Tiramisu excelent si multe alte chestii delicioase.
